Educaţia religioasă – prerogativa Bisericii pentru o societate sănătoasă

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la Chişinău a fost invitat Preotul Dorin Opriş, lector dr. la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România, care a abordat mai multe aspecte legate de Biserică şi problemele sociale, în special maladia HIV/SIDA prin prisma Bisericii Ortodoxe. Totodată, Părintele Dorin Opriş este binecunoscut prin cercetările efectuate în domeniul educaţiei religioase, prezentând noile metode folosite în cadrul orelor de religie.

Părintele ne-a răspuns la câteva întrebări:

- Astăzi asistăm la nişte atacuri tot mai înverşunate la adresa creştinismului. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat recent în Franţa sau Italia, am asistat la războiul pornit împotriva icoanelor, în România… Părinte, ce credeţi, dacă se continuă în acelaşi ritm şi în aceeaşi direcţie, unde ajungem?

 - S-a întâmplat în Italia şi în Franţa ca anumite persoane şi grupuri să meargă împotriva Crucii, cu 2-3 ani în urmă, acolo unde, mai ales din pricina prezenţei islamului şi a faptului că reprezentanţii cultului islamic, respectându-şi credinţa aveau o anumită ţinută vestimentară, înţelegeau să-şi exprime astfel credinţa. Ei bine, francezii incomodaţi de această prezentare în public a vieţii religioase islamice au încercat să elimine toate simbolurile religioase din şcoli.

- Ce credeţi, astfel de atacuri la adresa Bisericii vor continua sau spiritele se vor calma până la urmă?

 - Ne aşteptăm ca atacurile să se înmulţească, pentru că societatea capitalistă este interesată de o dezvoltare din ce în ce mai mare a raporturilor economice, şi pentru aceasta se pare că o trăire creştină înaltă incomodează.

Pentru mine este mai mult decât de mirare faptul că, o societate, fie ea şi capitalistă, nu înţelege modul în care creştinismul şi valorile eterne promovate de acesta îi fac numai servicii, că nu incomodează pe nimeni cu nimic, dimpotrivă. O dezvoltare haotică, fără limite, a raporturilor economice, poate să aducă din nou ceea ce a adus actuala criză economică mondială. S-a dovedit că, nici pe departe, capitalismul nu este varianta ideală de dezvoltare socială, că libertatea şi egalitatea, aşa cum sunt ele pronunţate şi aşteptate, nu sunt posibile fără o raportare la adevărul biblic. Aşadar, în condiţile acestea, în care capitalismul singur nu poate să-şi aplice propriul program, cu atât mai mult, cred eu, ar trebui să se înţeleagă rolul şi valoarea creştinismului în societate.

Atacurile împotriva semnului Sfintei Cruci, a icoanelor nu sunt decât un pas, o parte dintr-un ansamblu. Până la urmă o să se decidă în planul personal al fiecărui om, al elevilor, al şcolilor.

Aceste campanii nu reprezintă, deocamdată, decât elemente disparate. Poate că Dumnezeu ne lasă să ne confruntăm cu ele pentru a ne vedea propriile lipsuri şi ne îndeamnă astfel să ne perfecţionăm continuu activitatea, să nu uităm că El ne-a dat libertatea religioasă. Prezenţa în şcoli a preoţilor şi a profesorilor de religie reprezintă darul Lui, pe care ni-L poate lua dacă ne dovedim nevrednici de acesta. Deci trebuie să privim situaţia creată cu raţiune, cu discernământ, fără patimi, fără resentimente. Există şi în România atei de serviciu – oameni cu acces în spaţiile publice, în mass-media, prin care reuşesc să producă un anumit impact. Dacă îi îngăduie Dumnezeu să lupte împotriva Lui, trebuie să îi îngăduim şi noi. Poate că ar trebui să ne rugăm mai mult pentru ei, în fond ştim din istoria Bisericii că au fost de-a lungul timpului foarte mulţi oameni care au luptat împotriva Mântuitorului, iar apoi s-au întors în slujba Lui; Sfântul Apostol Pavel este un exemplu strălucit în acest sens. Problema este complexă şi trebuie să facem ce ţine de noi, nu doar să ne întristăm văzând cum unii luptă împotriva valorilor eterne, pe care le-a dovedit Mântuitorul prin Înviere.

- În aceeaşi ordine de idei, orice iniţiativă de a introduce religia ca obiect de studiu în şcoli, se loveşte de aversiunea ateilor de serviciu, de care vorbeaţi mai sus, şi a susţinătorilor lor. Ce trebuie să facă societatea ortodoxă în acest caz? Să militeze mai departe pentru predarea religiei în instituţiile preuniversitare de învăţământ, sau fiecare creştin să se retragă în colţişorul său şi să se roage în linişte?

- Noi rămânem în lumina cuvintelor Mântuitorului. El ne-a spus că pentru oricine-L va mărturisi înaintea oamenilor, va mărturisi şi El înaintea Tatălui. Datoria noastră este să-L mărturisim pe Mântuitorul înaintea semenilor noştri. În sistemul social actual, cea mai eficientă formă de a-L mărturisi pe Mântuitorul este în şcoală, acolo unde sunt prezenţi toţi copiii. Şcoala reprezintă cadrul potrivit pentru a explica, pentru a detalia învăţăturile de credinţă şi pentru a răspunde întrebărilor elevilor. Posibilitatea de a activa în învăţământul preuniversitar reprezintă o şansă extraordinară, unică. E posibil ca reacţiile adverse să vină şi din teama dascălilor din şcoli ca nu cumva ideologia atee să fie înlocuită cu una biblică, chiar dacă, aşa cum ştim, învăţătura Mântuitorului nu este ideologie, ci este duh şi este viaţă. Ei au trăit în vremuri în care au simţit efectele ideologiei atee, care li s-a impus şi care trebuia reafirmată în public.

Temerea unor pedagogi faţă de o nouă îndoctrinare a elevilor, de data aceasta biblică, nu este justificată. Educaţia religioasă îşi propune doar să îl ajute pe elev să îşi găsească propria cale spre mântuire, către cunoaşterea lui Dumnezeu, către pacea cu sine şi cu semenii.

La fel de limpede trebuie spus şi faptul că, fără o educaţie constantă în spaţiul public, în care lucrurile sunt prezentate şi argumentate deschis, este foarte greu pentru cineva să-şi găsească o linie clară spre o viaţă religioasă autentică. Deci este o şansă unică, pentru că nu există alternativă la educaţia religioasă desfăşurată în şcoală. Este limpede şi faptul că provocările noi pe care le aduce activitatea în şcoli sunt pe măsură: aşteptările şi problemele elevilor sunt multiple, neliniştile şi întrebările fiecăruia dintre ei sunt complexe. Iată de ce, educatorul creştin este pus adesea în faţa unor situaţii complexe, cărora este chemat sa le facă faţă, cu ajutorul lui Dumnezeu.

- Aceiaşi adversari ai prezenţei educaţiei religioase în învăţământul preuniversitar susţin că, dacă s-ar introduce ore de religie ortodoxă în şcoli, s-ar leza libertatea religioasă a copiilor ce împărtăşesc alte convingeri religioase. Să fie oare aşa?

- Este o neînţelegere sau chiar o capcană aici. Sub masca democraţiei, foarte adesea, sunt promovate adevărate discriminări. Vorbesc de cazul din România, pe care îl cunosc foarte bine, şi în care statul recunoaşte rolul moral, cultural al cultelor religioase. Copiii care sunt de alte confesiuni decât cea majoritară într-o clasă – sunt regiuni în România unde cultul catolic sau protestant este majoritar – pot să participe la educaţia religioasă ce se desfăşoară în spaţiul de cult, unde slujitorii se ocupă de educaţia lor, conform programelor şcolare aflate în uz.

Deci nu cred că poate fi vorba de lezarea drepturilor şi libertăţilor elevilor ce împărtăşesc alte credinţe. Pur şi simplu este un nou pretext vehiculat spre a se obţine eliminarea religiei din şcoli. Personal, cred că indiferent cărui cult îi aparţin, toţi copiii au enorm de învăţat la orele de religie, iar susţinerea pe care aceştia au arătat-o religiei reprezintă dovada eficienţei activităţii.

- Părinte într-un final, v-aş ruga să transmiteţi un gând pentru tinerii ortodocşi de pe plaiurile noastre.

- Împreună suntem puternici! Aşa s-a rugat Mântuitorul în grădina Ghetsimani, ca toţi să fie una, pentru că El şi Tatăl sunt una. Dacă vă rugaţi unii pentru alţii şi vă doriţi binele unul altuia, Dumnezeu va veni deplin şi vă va ajuta să faceţi tot lucrul bun în lume. Dumnezeu să ne binecuvânteze!