|
Trăim într-o lume care se dezvoltă în ritmuri galopante, fără sa ne lase să respirăm. Progresul tehnico-ştiinţific, aparent un proces extrem de avantajos omenirii, îşi infiltrează rezultatele în viata cotidiană devenind încet, dar sigur, creator al unui mod de viaţă nesănătos. Se pare că cu cât mergem înainte în modernitate, cu atât regresăm pe fond moral-spiritual.
Pentru a evita acest proces de regresare, de lâncezire a spiritului, părerea mea este că şcoala, ca primă instituţie de învăţământ, trebuie sa aibă grijă de dezvoltarea unui fond moral-spiritual în viitorii cetăţeni. Or, baza moral-spirituală a unui copil de azi este credinţa omului de mâine.
La fel cum obiectul matematicii este absolut necesar pentru dezvoltarea gândirii logice a copilului, obiectul istoriei este necesar în formarea conştiinţei naţionale şi cel al literaturii în formarea bagajului de cultură generală, obiectul de studiu al religiei nu face decât să completeze armonios acest set de însuşiri pe care copilul le primeşte la şcoală. Pe lângă faptul că serveşte ca obiect de documentare istorică, socială şi culturală, studiul religiei presupune formarea unor valori morale precum dragostea, bunăvoinţa, răbdarea, smerenia, dar şi a unui mod sănătos de viaţă. Dacă e să privim situaţia generală a tinerilor din ziua de azi, putem lesne conchide că duc un mod de viaţă neglijent, neţinând cont nici măcar de sănătatea lor fizică, barem de sănătatea lor spiritual-morală. Este cert ca introducerea unui obiect de studiu al religiei poate cauza numeroase reacţii adverse în societate, care ar presupune argumente precum libertatea religioasă, caracterul laic al statului etc. E straniu însă faptul că nimeni nu strigă despre libertatea alegerii dintre anumite obiecte de studiu din şcoală. Că, vezi tu, poate cuiva să-i fie lehamite de fizică, de literatură sau de biologie? Aşa cum celelalte obiecte de studiu sunt absolut necesare copilului pentru a înţelege viaţa pe pământ, aşa şi studierea religiei îi este absolut necesară copilului pentru a conştientiza scopul vieţii. În acest context se poate conchide că programul şcolar din Republica Moldova este menit să crească savanţi, medici, profesori şi alti funcţionari de stat, mai puţin, însă, oameni. Mai mult, considerând faptul că poporul nostru s-a născut creştin, Ortodoxia a luat parte la viaţa zilnică a acestei naţiuni din cele mai vechi timpuri. Astfel, viaţa socială a existat dintotdeauna într-o interdependenţă continuă şi susţinută cu instituţia eclesială şi cu viaţa creştină, acest fapt fiind oglindit în numeroase documente istorice şi artistice, precum arhitectura, pictura, literatura şi muzica. Bazele tuturor acestor arte se predau în şcoală, mai puţin însă punctul lor de pornire în cultura naţională - religia creştin-ortodoxă. Eu am urmat şcoala primară cu un curs opţional de educaţie moral-spirituală, pe care învăţătoarea, dirigintă fiind, ni-l preda atunci când socotea de cuviinţă. Astfel, ne trezeam cam în fiecare săptămână cu câte doua-trei lecţii de religie unde, fără se observăm, ne învăţam a fi oameni. Oameni cu frică de Dumnezeu, cu respect faţă de Biserică şi cu suflete smerite. Abia acum realizez că învăţătoarea ne preda cursul neplătit, cu dragoste faţă de copii şi cu speranţa unui viitor mai bun. Acum realizez cât de necesară este cunoaşterea Bibliei, ale cărei motive se întâlnesc peste tot în artă, cât de necesară este cunoaşterea sufletului creştin şi a tradiţiilor creştine, fiindcă la fel de importante erau pentru părinţi, pentru bunei, pentru strămoşi, pentru că la fel de importantă este cunoaşterea şi trăirea religiei creştine pentru urmaşii urmaşilor noştri. Anastasia Şendrea,
cl. XII, Liceul „Ginta Latină", Chişinău
|
Ziarul nostru
Magazine bisericesti
