Trecând peste ispite şi provocări

Sfinţii Părinţi au atenţionat nu o dată că vor veni vremuri în care non-valoarea va căpăta titlu de valoare, iar virtuţile vor fi condamnate şi luate în derâdere. Trebuie să constat cu regret că ne aflăm în zorii acestei perioade, or despre aceasta vorbesc faptele şi starea deplorabilă în care se află societatea - oamenii sunt încurajaţi să ducă un mod de viaţă lipsit de responsabilitate, să dea frâu liber celor mai ruşinoase şi mai animalice instincte, totul sub masca „drepturilor omului".
Cel mai dureros lucru este că societatea în ansamblul ei nu observă că aceste „drepturi" nu sunt altceva decât un paravan, un canal pentru promovarea unui dezmăţ total şi paralizant. Zic paralizant pentru că atât de mult trâmbiţata libertate în numele căreia se săvârşesc adevăratele sacrilegii cu care ne confruntăm astăzi este de fapt cel mai cras libertinaj, care odată „gustat" orbeşte omul, transformându-l într-o maşinărie pusă în funcţiune de patimi, astfel devenind incapabil să reacţioneze adecvat provocărilor timpului.
Este şi mai grav că în acest joc murdar sunt atraşi tinerii, membrii societăţii cei mai predispuşi de a cădea în ispite, dar şi cei mai energici şi mai entuziaşti, devenind astfel adevărate piste de lansare, de răspândire şi de înrădăcinare a unui mod de viaţă bolnăvicios şi putred din punct de vedere moral şi spiritual. Ademeniţi prin lozinci electrizante şi discursuri persuasive bine ticluite, junii uită să mai pătrundă sensul acestora, devenind astfel involuntar ostaşii unei armate de păgânizare şi de corupere a minţilor, iar în final şi a sufletelor.
Acest lucru se întâmplă în spaţiul Ortodox cel puţin, din cauza lipsei unei legături trainice dintre societate şi Biserică. Tinerii în număr tot mai mic trec pragul sfintelor lăcaşe, tot mai puţin îşi apleacă urechea la învăţătura Sfintei Scripturi şi tot mai rar ţin cont de sfaturile duhovnicului.
În situaţia creată, nu puţini vor fi cei care vor arăta cu degetul spre Biserică, acuzând-o de o lipsă de deschidere către tineret şi de conservatorism exprimat prin „neconformare" la cerinţele şi la standardele societăţii contemporane. Şi totuşi, lucrurile nu stau aşa după cum încearcă să le prezinte neprietenii Bisericii. Această instituţie Divino-Umană a fost dintotdeauna deschisă spre oameni, spre nevoile şi durerile lor, doar că mâna întinsă a Bisericii a fost de cele mai multe ori ignorată dacă nu chiar scuipată. Biserica poate fi în pas cu timpul, se poate adapta contemporanietăţii, însă numai până acolo, până unde nu se încalcă învăţătura hristică. Acolo unde prin vicleşug şi prin dulcegărie se încearcă izgonirea Mântuitorului din Biserică, clerul şi poporul binecredincios trebuie să se ridice întru apărarea dreptei credinţe şi păstrarea neîntinată a Casei Domnului.
Spun asta în contextul în care şi Chişinăul, capitala unei ţări prin excelenţă ortodoxe, riscă să devină scena desfăşurării unor acţiuni de-a dreptul strigătoare la cer şi nemaiîntâlnite pe aceste meleaguri. Mă refer la cele două aşa-zise marşuri care au devenit „cap de afiş" al acestui început de mai - marşul minorităţilor sexuale şi cel pentru legalizarea consumului de droguri (a cânepei). Un bun creştin nu poate să nu se revolte şi să nu îşi pună nişte întrebări când ies la suprafaţă asemenea iniţiative care iarăşi tind să se desfăşoare sub drapelul egalităţii, libertăţii şi al toleranţei. Or ce fel de egalitate poate să fie între virtute şi păcat, cum poţi numi libertinajul libertate şi cum poţi tolera asemenea acţiuni condamnabile din start?
Sunt nişte întrebări pe care constat cu multă amărăciune că şi le adresează mult prea puţini compatrioţi de ai noştri, acest lucru fiind observat mai ales pe internet - pe forumuri de discuţii şi în cadrul reţelelor de socializare, unde organizarea marşurilor sus-menţionate este chiar încurajată de foarte mulţi colegi de ai mei de generaţie. Pe aceştia nu îi condamn, ci îi compătimesc pentru orbirea lor şi pentru rătăcirea în care se află, pentru faptul că nu pot deosebi grâul de neghină şi pentru că au devenit sclavi ai unui pseudo-sistem de valori promovat şi impus chiar la nivel politic şi social de anumite structuri supra-statale ale căror sclavi riscăm să ajungem din propria-ne dorinţă rezultată dintr-o ignoranţă criminală.
Şi totuşi ce ar trebui să facă cei cu frică de Dumnezeu care încă nu au uitat de unde vin şi încotro merg? În primul rând, trebuie să riposteze adecvat celor care încearcă să zdruncine societatea şi să o smulgă din temelie-i naturale. Trebuie să fie o luptă alături de Biserică şi pentru Biserică, prin care în mod non-viloent dar statornic creştinii să se facă auziţi şi să păstreze funcţionabile principiile de viaţă sănătoase.
„Artizanii" şi susţinătorii acestor două proiecte vorbesc de drepturile lor, dar uită de obligaţiunile pe care le au faţă de concetăţenii lor majoritari. Ei uită de regulile de ordin moral şi spiritual existente în Republica Moldova, de incompatibilitatea pornirilor lor cu valorile împărtăşite de băştinaşi, de datoria şi dragostea pe care le avem cu toţii pentru memoria marilor noştri înaintaşi. Şi nu ar exista lucru mai laş şi mai josnic decât să dăm înapoi tocmai acum, când ne este pusă în pericol libertatea conştiinţei şi riscă să fie dărâmat ceea ce s-a construit aici de secole - dragostea pentru cele sfinte. Astăzi mai mult ca niciodată trebuie să fim într-o suflare şi într-un cuget, să fim uniţi pentru a demonstra tuturor celor care încă nu ştiu şi care ne încearcă să ne clatine credinţa că avem nădejde în Bunul Dumnezeu şi că nu ne vindem conştiinţa.
Iar de lume să nu ne pese, să trecem peste derâderea şi nimicinicia ei, peste ispitele şi piedicile prin care încearcă să ne sperie şi să ne oprească din calea noastră, să nu ne temem de ea, CĂCI CU NOI ESTE DUMNEZEU!