Noţiuni evoluţioniste lipsite de sens

In evoluţionism, virusurile sunt denumite „forme de viaţă acelulare", pentru a se crea impresia că a avut loc o evoluţie de la forma acelulară la forma celulară. Această denumire este greşită, deoarece virusurile nu au metabolism propriu şi nu se autoreproduc, deci nu sunt forme de viaţă. Chiar şi unii evoluţionişti recunosc faptul că „viaţa se manifestă numai în cadrul organismelor cu structură celulară", adică nu există viaţă în formă acelulară.

Evoluţioniştii consideră că prima genă a apărut prin combinaţii chimice întâmplătoare. Noţiunea de „primă genă" este lipsită de rigurozitate ştiinţifică, din două motive. Primul motiv: nu este permisă folosirea noţiunii de „primă genă" fără dovedirea clară a existenţei procesului evolutiv abiogen de formare a genelor, susţinut de evoluţionişti. „Prima genă" ar fi primul produs al acestui proces. Dacă procesul nu există, atunci nu există nici acest prim produs. Al doilea motiv: Când spunem „genă", spunem implicit „informaţie". Dar, în sistemul ateist-evoluţionist, această informaţie nu are sens în absenţa unui receptor informaţional. Iar receptorul informaţional nu exista în acel moment, deoarece nu exista gena pentru sinteza lui (nu poate exista o genă înainte de prima genă).

Noţiunea de „dovadă experimentală a originii comune a două proteine" este lipsită de sens. Eventuala origine comună a două proteine nu poate fi dovedită experimental, pentru simplul motiv că experienţa se realizează în prezent, în laborator, de către cercetători (fiinţe raţionale), iar originea comună ar fi fost, după estimarea unor biologi evoluţionişti, în urmă cu sute de milioane de ani, prin procese naturale, fără intervenţia unor fiinţe raţionale. Activitatea coordonată a unor cercetători nu poate fi dovada originii naturale a unei structuri.

ERORI DE LOGICĂ ÎN RAŢIONAMENTELE EVOLUŢIONISTE

Evoluţionismul se bazează pe următoarele erori de logică:

Confuzia între evoluţie şi selecţie. Evoluţioniştii folosesc dovezi ale selecţiei naturale sau artificiale, încercând să demonstreze evoluţia speciilor.

Confuzia între evoluţie şi adaptare la mediu.

Exemple de adaptare sunt prezentate drept exemple de evoluţie.

Falsa implicaţie „asemănarea morfologică implică descendenţă". Asemănarea morfologică dintre două specii este luată drept dovadă a legăturii filogenetice (se afirmă că o specie provine din alta sau că cele două specii au un strămoş comun).

Falsa implicaţie „asemănarea genetică implică descendenţă". Asemănarea genetică dintre două specii este luată drept dovadă a legăturii filogenetice.

Falsa implicaţie „asemănarea biochimică implică descendenţă". Asemănarea biochimică dintre două specii este luată drept dovadă a legăturii filogenetice.

Falsa implicaţie „asemănarea embrionară implică descendenţă". Asemănarea embrionară dintre două specii este luată drept dovadă a legăturii filogenetice.

Falsa implicaţie „varietatea implică evoluţie". Marea varietate a lumii vii este considerată o dovadă a evoluţiei.

Generalizarea nejustificată. Se folosesc noţiunile generale de „floare" şi „frunză", pentru a se evita demonstrarea transformării frunzei în floare la fiecare specie de plantă cu flori.

Condiţii necesare luate drept condiţii suficiente. Se spune că viaţa a apărut odată cu apariţia primelor gene. în realitate, genele sunt elemente necesare, nu suficiente.

Afirmaţii contradictorii. Se afirmă că primele vietăţi au avut o alcătuire simplă, acelulară. Iar apoi se spune că nu există viaţă decât în formă celulară.

Argumentarea în cerc vicios. Pe baza ipotezei evoluţiei se trasează un arbore filogenetic. Acest arbore este adus apoi ca dovadă a evoluţiei.

Ajungem astfel la concluzia profesorului Nicolae Paulescu:

„Generalizări nejustificate, raţionamente defectuoase - iată firul cu care este cusută doctrina transformării speciilor".

Sursa: eph.md