Falsa libertate

Ce înseamnă, de fapt, cuvântul libertate? Noţiunea pe care o cunoaştem cu toţii este starea absolut independentă a omului, stare cu drepturi depline, opusul stării de servitudine sau închidere. Acest cuvânt a devenit, în ultimele două-trei secole, un adevărat garant al succesului politico-social, un accesoriu „trendy" pe care trebuie sa-l poarte orice mijloc de manipulare.

Astfel, odată folosit în numeroase împrejurări istorice, după evenimente de importanţă mondială, cuvântul libertate a ajuns a avea o conotaţie nostalgică, nobilă, undeva chiar patetică. Toţi aspiră la libertate, la orice fel de libertate, de parcă libertatea de orice şi de oricine garantează fericirea. Undeva, pe drumul de la căpătarea Marii Libertăţi până aici, libertatea s-a pierdut în drame deseori irelevante. Şi-a pierdut din nobleţe, şi-a ştirbit din sens. Ajunsă la cheremul oricui, libertatea a fost interpretată în mii de feluri, a fost călcată în picioare şi readusă în lumină odată cu fiecare reclamă tendenţioasă.

Toţi oamenii ştiu, puţini însă realizează valabilitatea adevărului creştin. Puţini astăzi conştientizează necesitatea înţelegerii, sau cel puţin a ascultării logosului creştine. Afirm acest lucru privind la libertatea pe care şi-o atribuie oamenii. Din cele mai vechi timpuri, omul a fost mereu rob al necunoaşterii, al întunericului, sclav care nu putea dezlega sensul şi scopul vieţii sale, precum şi sensul celor ce se petrec în jur. Oamenii au inventat mituri şi legende pentru a scăpa de această robie, pentru a se simţi mai liberi. Şi atunci a venit Hristos pe pământ pentru a elibera oamenii de întunericul necunoaşterii spunându-le: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa."(Ioan 14:6-14)

Venirea lui Hristos Domnul pe pământ a însemnat dezrobirea umanităţii, a fost singura ieşire adevărată a omului din robie şi atingerea desăvârşitei libertăţi.

Totuşi omul tinde sa creadă că viaţa se rezumă doar la ceea ce vede şi simte pe pământ, uitând că viaţa asta este doar calea spre veşnicie. Spre exemplu, tinerii de azi cred că libertatea mântuitoare constă în depăşirea oricăror limite, deschiderea oricăror cercuri, încălcarea normelor şi a regulilor, văzându-le pe acestea drept piedici spre atingerea libertăţii lor, a unei libertăţi, în esenţă, false. De ce? Din cauză că aceştia îşi aleg libertatea pământească, egoistă şi ignorantă. Or cele lumeşti sunt efemere şi înşelătoare. Ei uita că adevărata condiţie a omului este condiţia sacrului, că adevăratele valori ale omului sunt cele spirituale, căci numai cu ele te poţi înfăţişa în faţa lui Dumnezeu.

De fapt, găsesc noţiunea de libertate creştină cea mai corecta. Deoarece libertatea nu înseamnă ignoranţă şi egoism, înnebunirea şi pierderea sufletului, ci starea care necesită efort, muncă şi silinţă. Starea revelatorie care înalţă şi bucură sufletul, care face omul puternic în faţa timpului şi a terorii istorice este adevărata libertate, libertatea pe care omul a cunoscut-o doar prin Hristos, doar prin iubire şi frică faţă de Dumnezeu.

Anastasia Şendrea