|
În Egipt a fost restaurată Mănăstirea „Sf. Antonie" - una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale creştine din lume. Finanţarea lucrărilor a fost asumată de către statul egiptean, fiind vorba de mai mult de 14 milioane de dolari. Pentru restaurarea Mănăstirii ce are mai mult de 16 secole, a fost nevoie de peste 8 ani. În timpul lucrărilor au fost restaurate şi refăcute vechiul zid al Mănăstirii, turnul, două Biserici principale şi chiliile monahilor. Mănăstirea „Sf. Antonie" a fost fondată în anul 356 de către ucenicii Sfântului Antonie cel Mare, îndată după moartea acestuia. Sf. Antonie (251-356) mai bine de jumătate de veac a dus o viaţă ascetică în peştera unei stânci, situată ceva mai sus de Mănăstirea menţionată. După trecerea la cele veşnice a Sf. Antonie, la locul unde s-a rugat şi a vieţuit acesta au început să vină pelerini din Siria, Etiopia, Egipt şi alte ţări. În secolul XI Mănăstirea a fost distrusă de arabi, dar peste o sută de ani a fost reconstruită parţial de către copţi. Conform interfax-religion.ru
Caption for the first image. This caption can be styled using CSS.
|