|
Preşedintele României, Traian Băsescu, şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, au vizitat miercuri, 28 aprilie 2010, Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, unde s-au închinat la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În aceeaşi zi, cei doi preşedinţi au ajuns la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Cei doi şefi de stat au fost întâmpinaţi la Mănăstirea Putna de credincioşi, dar şi de foarte mulţi copii îmbrăcaţi în costume naţionale şi purtând în mâini coşuri cu pască şi ouă. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi stareţul Mănăstirii Putna, i-au primit apoi pe cei doi preşedinţi după rânduiala creştinească. Preşedintele României şi interimarul Rep. Moldova au primit apoi onorul de stat din partea Gărzii Naţionale. În continuare, preşedinţii au depus câte o coroană de flori la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi i s-au închinat. Au vizitat apoi muzeul Mănăstirii Putna şi au fost invitaţi la o gustare în trapeza obştii monahale. Arhim. Melchisedec Velnic le-a oferit celor doi şefi de stat câte o icoană cu Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. La plecare, Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu au lăsat câte o impresie în Cartea de aur a mănăstirii. Iată ce a scris interimarul Rep. Moldova: 'Fiecare popor şi fiecare epocă stă pe umerii vremurilor trecute', spunea marele poet Mihai Eminescu. Poporul Român stă pe umerii Mănăstirii Putna. Ştefan cel Mare să ne fie în veci călăuză în a servi patria'. 'Nădăjduim cu darul lui Dumnezeu ca această vizită de la Mănăstirea Putna să fie nu numai o vizită simbol, ci una care să ridice în conştiinţa lor şi mai mult în inima şi în gândul celor care conduc destinele neamului nostru din stânga sau din dreapta Prutului dragostea de neam şi de ţară', a spus arhim. Melchisedec Velnic.
Caption for the first image. This caption can be styled using CSS.
|