|
Ambasadorul român în China, domnul Viorel Budura Isticioaia, și-a exprimat oficial intenția de a demara lucrările de ridicare a unei biserici maramureșene, în curtea ambasadei din China. Declaratia a fost ocazionată de o vizită a unei delegații condusă de către primarul Neculai Onţanu, în cadrul înfrăţirii cu Primăria Sectorului de Est a Beijing-ului, având loc o serie de convorbiri de lucru cu oficialităţile chineze.
Părintele Protopop Ioan Rădulescu al Protoieriei II Capitală, întrucăt facea parte din această delegatie, luând la cunoștință propunerea ambasadorului, a avut ocazia rostirii "câtorva cuvinte despre Biserica Ortodoxă Română" și "intonarii unor imne bizantine". În cadrul vizitei oficiale la pavilionul românesc din cadrul expoziției mondiale de la Shanghai, s-a discutat apoi despre "prezenţa la sfinţirea bisericii a unui cor bisericesc, care să interpreteze un program de lucrări corale româneşti, dar şi cântece din repertoriul celor două ţări. De asemenea, în interiorul bisericii, odată cu numirea noului preot, va avea loc şi o expoziţie de icoane." În urmă cu doar câteva zile, directorul CMB pe Relaţii Externe şi asistenţă socială, George Mathews Chunakara, avea să declare despre ascensiunea Ortodoxiei în China: „De cinsprezece ani trec des prin China şi sunt şocat de creşterea numărului de creştini. Bisericile lor sunt arhipline". Potrivit datelor înregistrate de Consiliul Mondial al Bisericilor, la începutul anilor 1970 în China s-au înregistrat circa 3 milioane de creştini, iar astăzi sunt 130 de milioane. Îndârjirea cu care chinezii par să își dorească Ortodoxia, într-o țară fără biserici și preoți și chiar fără cărți bisericești, uimesc țările cu tradiție ortodoxă, de multe ori și prin mesajele directe care sosesc către acestea.
Caption for the first image. This caption can be styled using CSS.
|